Pentru prieteni !

Am citit tot ceea ce ati scris printre lacrimi, multumind din suflet pentru fiecare cuvant, gand ce l-am gasit pe YouTube, pe site, pe messengger sau mail, cuvinte ce ma tulbura dar in acelasi timp ma linistesc, cerandu-mi in aceeasi masura iertare ca nu am raspuns comentariilor . ...Majoritatea stiu motivul absentei mele, le-am simtit ingrijorarea la fel de intens ca sprijinul acordat... insa nimeni nu poate stii cu adevarat ce spun ochii mei acum, oare va sti cineva sa citeasca intr-o zi ceea ce spun ei? Mi-e frica sa raspund la aceasta intrebare ...ridic privirea spre cer si il ascult, dorindu-mi sa-mi sopteasca , dorind sa imi dea ceea ce mi-a luat prea devreme, dorind sa fiu acasa pentru a putea aprinde o lumanare la mormant... Singuratatea de multe ori ma face sa simt lipsa a tot ceea ce imi doresc si unele goluri din suflet ce nu se vor umple niciodata. De multe ori lacrimile imi par a fi firicele de nisip pierdute in vant, le simt atingerea, dar nu reusesc sa le adun ...iar incercand sa le sterg nu fac decat sa adancesc cicatricele lasate in suflet ... de multe ori ma pierd in imensul desert de vise, calatoresc in necunoscut spre misterioase destinatii, departe de fereastra casei de la care privesc, pentru a-mi potoli dorul, setea de frumos, astfel incat din nimic, sufletul sa-mi fie inundat de iubire... Ma pierd in o mie de vieti pentru a gasi realitatea fiecarui vis , pentru a intalni bucuria unui secret ascuns in ochi necunoscuti. Intalnind noi chipuri , ochi nevazuti in care sa ma privesc, incercand sa ma regasesc. Seara, inainte de a stinge lumina reflectez asupra inutilitatii mele, este atat de clara , o vad bine definita in formele, in culorile sale si in ciuda confortului pe care mi-l poate aduce suflete dragi, nu pot sa nu simt lipsa fiintei ce mi-a dat viata ...adorm plangand si ma trezesc la fel, in aceasta perioada, mai mult ca oricand dar asa cum am mai spus unei persoane dragi, asa cum i-am promis mamei mele, zambetul am sa-l port in fiecare zi, indiferent de amaraciunea lacrimilor mele, pentru ca asa este viata, dulce si amara , cu bucurii, tristeti, esecuri si reusite (nu sunt cea mai norocoasa persoana , dar asta nu ma face sa nu fiu optimista, cred ca zodia este de vina, de aceea probabil sunt si atat de incapatanata, uneori, recunosc nu e bine , insa ma ajuta sa imi impun prioritatile ... Dumnezeu ne stie fiecare gand si fiecare fapta , stie adevarul, mai ales ne da putere de a trece peste obstacolele vietii si cu fiecare fapta buna mai dobandim putin din puterea ce o trimite spre noi, acea putere pe care unii o confunda cu, norocul, soarta sau destin, dar de fapt, ea este IUBIREA DE OAMENI.
Sunt zile cand nu scriu deloc , zile in care se intampla tot felul de lucururi ... suisuri si coborasuri... si coborasuri. Din pacate aceste zile, am fost cu moralul la pamant ... nimic nu este bine ...dar asa este facuta viata, cu momente frumoase si altele mai putin frumoase ... Azi- noapte am visat-o pe mama mea, I-am simtit imbratisarea , i-am spus cat de mult o iubesc ...si cate as fi vrut sa ii mai spun... Acel vis parea atat de adevarat si nu imi doream sa se termine ... Dimineata cand m-am trezit am vrut sa merg la ea...uitand unde ma aflu, am mers sa cumpar trandafiri albi, florile ei preferate ...am iesit din florarie si am realizat ca nu am cum sa ajung la mormantul ei... m-am abtinut sa nu plang pe strada , mi-am fixat privirea spre cer mangaind fiecare trandafir , apoi am mers la biserica si le-am asezat la icoana Maicii Domnului ... Imi lipsesti mama, te respir in amintiri ce se cuibaresc in minte in timp ce privesc spre cer si îmi dau seama cat de departe esti ... Rasfoiesc paginile trecutului si-ti vad privirea calda, rasete si strigate de bucurie in timp ce incerci sa ma prinzi in brate ... Imbratisarea ta este atat de primitoare ... iti prind obrajii cu manutele mele mici si ma apropii de chipul tau
pentru a mirosi parfumul tau inconfundabil ... As da orice pentru a ta mangaiere... Pentru tine voi purta zambetul copilului ce am fost odata !