Am deschis bratele spre cer,lasand vantul sa-mi sopteasca la ureche...
Mi-a spus ca nimic nu este fara importanta
si-am inteles ca in anumite momente din viata
pot sa simt ca lumea este a mea
si ca nimic nu va putea sa ma opreasca
sa am acest sentiment.
Mereu imi voi aminti acele momente,
chiar daca ploaia de lacrimi imi inunda sufletul acum
si picioarele mi se scufunda cu fiecare secunda ce trece
mai adanc in nisipurile miscatoare...
Chiar daca simt durerea
cum incearca sa-mi suprime puterea,
nu voi lupta
si nu este vorba de lasitate, nu ma caracterizeaza...
ci pentru ca am vazut alte brate intinse
cerand cu disperare ajutorul...
E atat de trist ca nu pot face nimic mai mult
decat sa raman cu picioarele in nisip,
dar nu voi fi eu cea care voi impiedica zborul celorlalti ...
Eu voi zbura atunci cand voi putea...
Viata este o calatorie care nu poate fi programata.
Commenti