Cuvinte insirate,
pe-un fir balansand,
venite din suflet, pierdute-n infinit.
Litere asezate una dupa alta,
ca perlele extrase din scoicile-mama,
din iubire pazite de cine stie cat timp.
Degetele mintii sapa in nisipul alb ce le ascunde
si simt apoi, fiorul descoperirii
purtand in vant capodopere ascunse de cine stie cata vreme.
Si ca-ntr-o rugaciune gura rosteste, fara subanteles,
sensul simplelor cuvinte ,
pentru a transmite celorlalti puterea de-a visa .
Contrasteaza cu inocenta constanta
ciocnirile intre confortul soptit
si tipetele de durere...
asa cum,
primavara, mugurii revin
cu speranta si dorinta de-a trai !
Commenti