Abisul din noi

Refuzam mereu consecintele faptelor noastre ... Noi, cei ce suferim, cei ce suntem atat de sensibili si ne impotrivim destinului. Noi, cei ce ne inchidem in noi insine pentru a nu suferi din nou... Noi, cei ce ascundem nemultumirile si privim in tacere lacrimile alunecand pe chip neputincioase ... Noi, cei ce tipam in tacere nefericirea si strigam lumii intregi nemultumirea, continuand sa spunem tot sau sa nu spunem nimic despre noi. Impenetrabili , indiferenti si inchisi iubirii ce ni se ofera, inchisi fata de cei carora le pasa de noi si ar vrea sa ne ajute. Imuni in fata celor care sufera pentru suferinta noastra , fara sa ne dam seama ca suntem prizonieri in propriul univers in care doar noi existam, noi si suferinta... Noi, care credem ca avem mai multe drepturi decat altii, care credem ca nu suntem ca ceilalti, neavand curajul sa dam mastile jos pentru a privi cum eram si cum am ajuns... Noi, suntem cei care ucidem incet tot ceea ce avem mai frumos... A trecut ceva vreme de la ultimul popas facut aici. Prin cate experiente am trecut si totusi, stii, recitind tot ceea ce am scris, am regasit ca un arheolog toate fragmentele istoriei mele, am retrait intens totul si astazi... Astazi sunt inca aici scriind,evident in mod divers,asupra aceluiasi subiect. Multe ziduri construim pe tot parcursul vietii… si eu cu siguranta nu sunt prima din lume care si-a inchis emotiile in interiorul sufletului, in spatele unui zid de netrecut, iar astazi incerc sa-l daram …. Probabil aceasta va fi ultima posibilitate de a trai din plin rolul de confident al meu… sau poate nu... Nu sunt sigura nici de acest lucru. Poate gandesc acum asa, doar pentru a-mi da o egoista posibilitate de salvare si de scuza. Cu experientele acumulate am explorat acel puzzle amestecat cu momente in care, a ramane in viata, trebuia doar sa respir. De multe ori am incercat prin nenumarate consilii, oferite cu iubire si devotament sa invat sa fiu prudenta in abandonarile afective, stiind ca prudenta nu este punctul meu forte. Si totusi,dupa atata timp in care am experimentat autonomia, traind pe cont propriu, m-am imbarcat cu obisnuita-mi ardoare sa te iubesc si daca iubirea mea este posesiva, expansiva si exclusiva, iarta-ma, caci nu reusesc sa te iubesc altfel.