Acesti pereti m-au tinut in brate in primii pasi facuti.
Ii vad, ii ating, ii simt, respir cu ei in tacerea ce construieste singuratatea din sufletul meu.
Singuratatea in tacere cu intrebari fara raspunsuri, ignorand realitatea unor oameni arizi si rai.
Ma surprind adunand lumini din priviri pentru a trai, dar nu aduc sufletului altceva decat sensul imposibilului, la fel cum suflu de vant poarta spre cer un fir de papadie si tare-as vrea sa il urmez.
Gradina casei imi aduce parfumul perfect al jocurilor de culori, dar nu mai regasesc in ea jocurile mele de copil visator.
Totul este acum limitat. Totul este acum curat.
Merg pe aleea gradinii printre irisi, margarete, orhidee si trandafiri, acolo unde ma ascund in tacerea gandurilor ce ma domina. Tacere ce dispare cu prima lacrima ce ma arde.
Eleganta, fantana cu apa cristalina ce susura bucuroasa, dar monotona, reflecta razele soarelui, creand un mic curcubeu, dar e un amestec de plastic, lumina si aluminiu ce nu poate lua locul armoniei ce se creaza o data terminata furtuna, cand pasarile canta, aducand cu trilul lor voalul multicolor in mii de fragmente colorate, iubirea.
Nelinistita in suflet, chiar daca simt parfumul iubirii, amintirile se agita precum norii... cand albi, cand negrii, patand cerul albastru al fericirii aducand stropii de ploaie si fulgii de nea intr-o apasatoare ceata, ingreunand drumul spre dialogul cu mine insami.
Ma privesc cu ochii abia deschisi, investigand omul care transmite mesaje ciudate de viata in licariri intunecate pe drumuri acoperite de ceata cu rasuciri stralucitoare ca pielea unui sarpe.
Ma uit la mine printre voalurile timpului, tremurand, pana cand ceata se ridica in jurul valorilor, printre panzele necunoscute si inutile ale unei toamne pierdute.
Merg timid, dar ireversibil pe firul lung al vietii, adunand sentimente impalpabile, amintiri si nostalgii, in poezii...
Unde merg?!... intr-o calatorie spre nicaieri.
Ma opresc si privesc petalele florilor pierdute in desertul zilei ce va muri in ultima respiratie a unei antice primaveri.
Commenti