Pe drum ...

Ma intorc acasa , in valiza am amintiri din zile fara timp petrecute pe plaja insorita cu nisipurile miscatoare ce duc in eroare, mangaie sufletul si apoi pleaca lasand un gol adanc plin de dezamagiri, ce ard cu fiecare pas facut tot mai mult, cautand vantul de vest si de nord-est care poarta cu el miros de ploaie si amintiri imprastiate prin norii stravezii ...
Amintirile... ca o apa curgatoare rapida , aproape violenta, fluida si neobosita astfel incat poate coplesi cu impulsul sau deplin momentele din viata petrecute, zilele fara sfarsit ...
As vrea sa innec momentele neconcludente... dar privesc pe cursul apei ascultand susurul-voci necunoascute si mersul lor in necunoscut .

Tot timpul am cautat un coltisor linistit umbros in care sa ma refugiez, departe de ceea ce arde, departe de tot ...

Mi se intampla ades sa ma visez in mijlocul unei paduri , privind verdele padurii si albastrul cerului cum se imbratiseaza, pasind incert, calcand in picioare frunzele, acele de pin cazute si radacinile puternice asemeni sentimentelor ce se agita in adanc formand dune acoperite de pamant proaspat , protejate de soare printr-o nisa de frunzis bogat.
In jurul meu o singuratate care a devastat, ca seva ce se strecoara in ganduri si in vene ...
Tacerea copacilor , coaja dura si marcata prin cercuri adanci, in care viermii sapa gauri mari o viata intreaga , cu miros de rasina raspandit in aer, ma infioara ...

Ma trezesc si ma-nspaimanta gandul de a mai patrunde in acea padure ... acei copaci, tacuti vor fi o viata-ntreaga :(