Intre mare si cer !

Nu am mai scris demult,

nu pentru ca in aceasta perioada
de tacere
nu as fi simtit nevoia sa scriu ...
mi-a lipsit doar timpul fizic,
dar toate detaliile le-am notat in suflet .
Iubesc natura, muntele
si ma bucur de fiecare moment
ce il petrec pe crestele piemonteze ,

dar imi este tare dor de mare si briza ei,
de calmul si agitatia valurilor ce saruta tarmul...
Marea,
o intindere de apa care isi schimba culoarea la fiecare unduire.
In fata noastra parea sa nu se mai sfarseasca niciodata..
Parfumul ei, cu esenta proaspata,
ne invada inimile, lasand in suflet sarea vietii.
In departari, razele soarelui colorau valurile intr-un auriu ce stralucea,
raspandind lumina aproape orbitoare .
Noi, undeva mai sus de tarm,
strans inbratisati intr-o dragoste mare, ca acea mare imensa.
Mai sus de noi, ne priveau doi pescarusi care zburau intre mare si cer,
dorind parca, sa nu fim martorii iubirii lor,
asa cum nici noi nu ne doream ca martori , decat marea si cerul...
Acolo, intre mare si cer,
Ochiul Divin avea privirea indreptata spre noi,
daruindu-ne clipa eterna .
Fara sa rostesc cuvinte,
am facut un legamant pe care il voi respecta,
daca imi este ingaduit si dincolo de cer,
pentru ca nu mi s-a mai intamplat sa ma pierd intr-o privire...
Puritatea si nevinovatia erau atat de luminate, ca m-au lasat fara cuvinte ...
Da, pentru ca ochii tai, comunicau cu un limbaj special.
Cum poti spune ca intelegi ceea ce are de spus un suflet, ce nu l-ai mai intalnit ?!
Trebuia sa ma las condusa de acea expresie, privata de orice intentie rea...
Dincolo de acea privire enigmatica ...
Un Suflet ... indescifrabil,
in ganduri ratacite de momente marcante si umbre intunecate,
doi ochi ce s-au deschis zambindu-mi luminos ...
ridurile marcate de tristete, confuzie si indoiala
disparand intr-un sarut ...